Cel medicamentos stiu ca se poate face in maxim 7 saptamani de la data ultimei menstruatii si daca nu sangerezi in maxim 48 de ore dupa luarea pastilei inseamna ca aceasta nu si-a facut efectul in totalitate. Cat despre avortul prin aspiratie se poate face in primele 6-12 saptamani ale sarcinii. Dreptul la avort poate fi acum interzis de un stat din SUA fara a incalca Constitutia. ( sa zicem pana la 14 saptamani cum e in Romania). Poate pentru ca vroiau avorturi la liber pana in trimestrul 3? Unii chiar pana imediat inainte de nastere? Daca un comunist sau un conservator În prima zi, în timpul vizitei la medic, se administrează primul preparat, peste 1-3 zile e necesar de a administra al doilea preparat (în clinică sau acasă, la alegerea femeii). După 2 săptămâni femeia poate vizita medicul pentru evaluarea stării şi constatarea lipsei sarcinii, dar aceasta nu este obligatoriu. După procedură, la aproximativ o săptămână este necesară o nouă vizită la medic pentru a se realiza un examen clinic, o ecografie transvaginală prin care se poate măsura dimensiunea endometrului și se poate confirma absența sacului gestațional și a resturilor uterine, se poate apela la dozarea hCG (Gonadotropina corionică umană) - valorile scad după avort, de asemenea se urmărește revenirea în dimensiune a uterului sau prezența sângerărilor și a semnelor care ar Buna ziua!!!!! am si eu o intrebare care ma framanta! ieri am fost la un control deoarece menstruatia a intarziat sa apara si parca stiam k o sa fiu insarcinata! la prima doc la care am facut controlul mi s-a spus ca am cam 11 spre 12 saptamani, insa la cea de-a doua doctora mi s-a spus k am 14-15 saptamani si nu se mai poate face avort. ultima menstruatia am avut-o pe 27 februarie 2012 iar in Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, considera ca ar trebui organizata o dezbatere publica pe tema intreruperii de sarcina, pentru a stabili pana la ce varsta de sarcina se pot face avorturi. Ministrul Sanatatii a facut aceasta declaratie in urma mediatizarii cazului unei fetite de 11 ani din judetul Neamt insarcinata in patru luni si care a ramas gravida dupa ce a fost violata de un unchi. aG9F4ct.

pana la cate saptamani se poate face avortul medicamentos